Ioan 20:2,18
Maria din Magdala, femeia căreia Mântuitorul îi iertase atât de mult şi care a demonstrat o dragoste pe măsura harului ce i-a fost acordat a fost prima persoană ce a avut privilegiul să-l întâlnească pe Cristosul înviat din morţi în zorii celei de-a treia zi după răstignire. Ea şi-a arătat preţuirea faţă de Domnul ei alergând la mormânt dis de dimineaţă pe când era încă întuneric, relatează evanghelistul Ioan. Totuşi, în pofida ataşamentului ei faţă de Mântuitorul, Maria nu a putut manifesta o credinţă plenară în realitatea şi certitudinea învierii. La fel ca şi ucenicii, ea ar fi fost îndreptăţită să vadă în mormântul gol evidenţa învierii lui Isus, deoarece El îi înştiinţase în repetate rânduri nu numai cu privire la patimile şi moartea Sa, ci şi cu privire la învierea Sa glorioasă din morţi. Cu toate acestea, primul mesaj pe care Maria l-a împărtăşit ucenicilor în dimineaţa învierii a fost un mesaj fals, tulburător care nu se baza pe credinţă ci pe aparenţe : „ Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde l-au pus” (Ioan 20:2). Surprinzătoare este însă uşurinţa cu care apostolii au validat acest mesaj : Petru şi Ioan au alergat la mormânt, Petru a intrat cu îndrăzneală în interior, fiind apoi urmat şi de Ioan care „ a intrat şi el şi a vazut şi a crezut”. (Ioan 20 : 8). Să fie vorba oare de credinţă autentică ? Nicidecum. Ce au crezut de fapt Petru şi Ioan ? Ceea ce le spusese Maria – că l-au luat pe Domnul. Nici vorbă de credinţă în învierea Domnului pentru că versetul următor afirmă : „ Căci tot nu pricepeau că după Scriptură Isus trebuia să învieze din morţi .” (Ioan 20: 9). Poate că atitudinea ucenicilor era totuşi explicabilă : ei nu avuseseră parte de experienţa sublimă, înălţătoare a întâlnirii cu Domnul cel înviat, experienţă atât de necesară pentru revigorarea credinţei lor. Dar pentru că Maria reuşise să inducă în eroare grupul ucenicilor împărtăşindu-le un scenariu ce nu se baza pe realitate, era necesar ca tot ea să repare acest prejudiciu, proclamând de data aceasta mesajul autentic al învierii Domnului : „ Maria Magdalina s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul...” ( Ioan 20:18).
Este copleşitor să ai parte de harul care i s-a făcut Mariei, ucenicilor, sau lui Toma, să-l vezi pe Mîntuitorul înviat din morţi şi să poţi crede în El fără ezitare. Însă Domnul Isus afirma că este mai ferice de cei care n-au văzut şi totuşi au crezut ( Ioan 20:29). Dar pentru că învierea Lui reprezintă cel mai înălţător eveniment al veşniciilor, această credinţă se cere a fi împărtăşită. Prea mulţi oameni se zbat în ignoranţă, păzind obiceiuri omeneşti lipsite de semnificaţie, comemorând „ prohodul” Domnului, sau poate aducând ca Maria „miresme” pentru a împlini un ritual. Aşa cum observa poetul creştin Costache Ioanid : „ Nu-n stâncă printre lilieci / Şi nu sub lespede zăcu / L-am îngropat ca pentru veci / sub piatra unor forme reci / Şi eu, şi tu!”
Un nou an, o nouă sărbătoare pascală, şi o nouă ocazie de a proclama adevărul Scripturii. Nu un mesaj accesibil de genul „ l-au luat pe Domnul...” ci unul care să zdruncine din temelii necredinţa dar şi nepăsarea oamenilor şi să-i determine să accepte o realitate incontestabilă : „Dumnezeu l-a înviat pe Domnul Isus dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea !” (Faptele Apostolilor 2:24). El a fost dat morţii din pricina fărădelegilor noastre,şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi !” (Romani 4:25). A Lui să fie Gloria în veci ! Amin.
DANIEL CIOBANU
Maria din Magdala, femeia căreia Mântuitorul îi iertase atât de mult şi care a demonstrat o dragoste pe măsura harului ce i-a fost acordat a fost prima persoană ce a avut privilegiul să-l întâlnească pe Cristosul înviat din morţi în zorii celei de-a treia zi după răstignire. Ea şi-a arătat preţuirea faţă de Domnul ei alergând la mormânt dis de dimineaţă pe când era încă întuneric, relatează evanghelistul Ioan. Totuşi, în pofida ataşamentului ei faţă de Mântuitorul, Maria nu a putut manifesta o credinţă plenară în realitatea şi certitudinea învierii. La fel ca şi ucenicii, ea ar fi fost îndreptăţită să vadă în mormântul gol evidenţa învierii lui Isus, deoarece El îi înştiinţase în repetate rânduri nu numai cu privire la patimile şi moartea Sa, ci şi cu privire la învierea Sa glorioasă din morţi. Cu toate acestea, primul mesaj pe care Maria l-a împărtăşit ucenicilor în dimineaţa învierii a fost un mesaj fals, tulburător care nu se baza pe credinţă ci pe aparenţe : „ Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde l-au pus” (Ioan 20:2). Surprinzătoare este însă uşurinţa cu care apostolii au validat acest mesaj : Petru şi Ioan au alergat la mormânt, Petru a intrat cu îndrăzneală în interior, fiind apoi urmat şi de Ioan care „ a intrat şi el şi a vazut şi a crezut”. (Ioan 20 : 8). Să fie vorba oare de credinţă autentică ? Nicidecum. Ce au crezut de fapt Petru şi Ioan ? Ceea ce le spusese Maria – că l-au luat pe Domnul. Nici vorbă de credinţă în învierea Domnului pentru că versetul următor afirmă : „ Căci tot nu pricepeau că după Scriptură Isus trebuia să învieze din morţi .” (Ioan 20: 9). Poate că atitudinea ucenicilor era totuşi explicabilă : ei nu avuseseră parte de experienţa sublimă, înălţătoare a întâlnirii cu Domnul cel înviat, experienţă atât de necesară pentru revigorarea credinţei lor. Dar pentru că Maria reuşise să inducă în eroare grupul ucenicilor împărtăşindu-le un scenariu ce nu se baza pe realitate, era necesar ca tot ea să repare acest prejudiciu, proclamând de data aceasta mesajul autentic al învierii Domnului : „ Maria Magdalina s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul...” ( Ioan 20:18).
Este copleşitor să ai parte de harul care i s-a făcut Mariei, ucenicilor, sau lui Toma, să-l vezi pe Mîntuitorul înviat din morţi şi să poţi crede în El fără ezitare. Însă Domnul Isus afirma că este mai ferice de cei care n-au văzut şi totuşi au crezut ( Ioan 20:29). Dar pentru că învierea Lui reprezintă cel mai înălţător eveniment al veşniciilor, această credinţă se cere a fi împărtăşită. Prea mulţi oameni se zbat în ignoranţă, păzind obiceiuri omeneşti lipsite de semnificaţie, comemorând „ prohodul” Domnului, sau poate aducând ca Maria „miresme” pentru a împlini un ritual. Aşa cum observa poetul creştin Costache Ioanid : „ Nu-n stâncă printre lilieci / Şi nu sub lespede zăcu / L-am îngropat ca pentru veci / sub piatra unor forme reci / Şi eu, şi tu!”
Un nou an, o nouă sărbătoare pascală, şi o nouă ocazie de a proclama adevărul Scripturii. Nu un mesaj accesibil de genul „ l-au luat pe Domnul...” ci unul care să zdruncine din temelii necredinţa dar şi nepăsarea oamenilor şi să-i determine să accepte o realitate incontestabilă : „Dumnezeu l-a înviat pe Domnul Isus dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea !” (Faptele Apostolilor 2:24). El a fost dat morţii din pricina fărădelegilor noastre,şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi !” (Romani 4:25). A Lui să fie Gloria în veci ! Amin.
DANIEL CIOBANU
