Vine din nou crăciunul şi suntem bombardaţi la tot pasul de lucruri ieftine şi atrăgătoare în acelaşi timp care au ajuns să facă parte din decor fără să aibă vre-o legătură cu acesta. O mulţime de lucruri  s-au schimbat de-a lungul timpului încât până şi inexistentul moş crăciun şi-a schimbat în unele cazuri culoarea care l-a consacrat şi chiar şi sexul. Pe vremuri brazii pe care îi puneam în case ca semn a nu ştiu ce (nici noi nu eram siguri de semnificaţie dar îi împodobeam oricum) erau verzi, astăzi nu mai eşti aşa de sigur de asta. Pe vremuri oamenii isterici de febra cumpărăturilor de crăciun goleau la propriu alimentarele care etalau câteva zeci de produse; astăzi sunt epuizate miile de produse oferite cu generozitate de hipermarketuri. Tot în alte vremuri mergeam să colindăm pe frig şi zăpadă, iar azi cel mult pe noroi. Oare ce nu s-a schimbat? Aproape nimic. Până şi unele colinzi au căpătat accente de manele. Iar dacă privim la noi, la modul în care simţim sărbătorile de iarnă şi intrăm în atmosfera  acestora (în comparaţie cu vremurile trecute), realizăm că până şi noi ne-am schimbat. Am ajuns să nu putem concepe sărbătoarea crăciunului altfel decât ca pe o perioadă a abundenţei şi a prosperităţii cu care nu ne mai întâlnim în decursul anului, având în vedere veniturile mai mari dar şi reducerile mai generoase. Şi asta deşi spiritul crăciunului ar trebui să însemne reproducerea în noi a caracterului celui ce din dragoste pentru noi, măcar că era bogat, s-a făcut sărac! Multe dintre mesajele înălţătoare de odinioară rostite în preajma sărbătorii întrupării domnului  s-au transformat în trecerea în revistă a unor legende şi mituri privitoare la magi, proprietarul ieslei din betleem, legendarul crăciun sau chiar...moşii lunii decembrie. De fapt această sărbătoare cu implicaţii profund cristocentrice s-a transformat treptat în una anonimă aşa că ne întrebăm nedumeriţi (şi pe bună dreptate) : „ cine eşti dumneata domnule x-mas?” Şi ce s-a întâmplat cu cristosul născut în ieslea betleemului?                 Poate că pentru mulţi prezenţa domnului isus a devenit inoportună în cadrul acestei sărbători încât au ajuns în dilema care l-a frământat odinioară şi pe pilat : „ ce să fac cu isus care se numeşte cristos?” ( matei 27:22). Dacă tot susţinem că celebrăm „sărbătorile domnului” ar trebui să o facem într-un mod care         să-l onoreze pe dumnezeu sau....să nu o facem deloc. Mesajul lui dumnezeu de crăciun nu s-a schimbat în decursul mileniilor care s-au scurs de când a fost rostit prima dată. Nu ar trebui deci să-l alterăm sau să-l înlocuim noi  cu tradiţii frumos cosmetizate sau cu o agitaţie stearpă şi sterilă care ne fură semnificaţia şi bucuria crăciunului. Dacă vom face  linişte în sufletele noastre vom putea şi astăzi să auzim cu aceeaşi claritate şi acurateţe vocea lui dumnezeu : „ astăzi în cetatea lui david vi s-a născut un mântuitor care este cristos domnul!” (luca 2:11). 

        Şi pentru a demonta tradiţiile inutile care au fost asociate cu această sărbătoare în decursul timpului am ales să ataşez o poezie compusă de fratele păstor ioan giura intitulată :

Moşii la creştini

 
Suntem bogaţi cu-atâţia moşi
Din file de legende scoşi:
Moş nicolae, moş crăciun;
Chiar moş gerilă, moş ajun.


Mai nou, avem şi crăciuniţe,
Dar nu sunt babe, ci fetiţe
Puţin mai mari şi... Zâmbitoare...
Aceasta-i sărbătoarea, oare?


Ne-am săturat de-atâţia moşi!
Vrem un copil cu ochi duioşi,
Cu zâmbet cald şi luminos...
Pe cel din iesle: pe cristos.


Lăsaţi-l pe mântuitorul
Să îl cunoască iar poporul,
Căci sufletele vinovate,
Nu moşii iartă de păcate!


Lăsaţi-ni-l pe copilaş:
E-aşa senin şi drăgălaş!
Nu vrem cu moşii să murim;
Noi vrem în cer cu el să fim.


                                                                                                                        Daniel Ciobanu